Floare de cicoare
Flori și tulpini de cicoare
Cicoarea e nelipsită de pe marginea drumurilor
Cicoare pe camp
Rădăcină de cicoare mărunțită, pregătită pentru uscare
Se mai numește și:
sporiș, dudău, floarea-secetei, doruleț, scai-voinicesc, încingătoareUnde se găsește:
- Crește spontan de la câmpie până la munte, pe pajiști, pârloage, în vii și zăvoaie, în șanțuri, la marginea drumurilor și pe terasamentele de cale ferată.
- Plantă perenă erbacee, cu tulpină dreaptă, înaltă de 50-120 cm.
- Rădăcina crește drept, înaintând în sol până la 1,5 m, fap care îi conferă o deosebită rezistență la secetă.
- Frunzele sunt ovale, alungite, sectate, cu pețiol. Cele de la bază alcătuiesc o rozetă în jurul tulpinii.
- Florile sunt de culoare albastru pur, se închid pe vreme înnorată și sunt grupate în inflorescențe.
- Fructul este o achenă cu un puf (papus) scurt.
Înflorește în:
Ce se recoltează:
- Tulpinile se recoltează, cu tot cu flori, înainte de lignificare acestora.
- Florile tinere, se recoltează și se usucă ori se macerează în alcool ori oțet.
- Rădăcinile se recoltează în lunile septembrie-octombrie.
Se recoltează în:
Proprietăți terapeutice:
- Cicoarea are proprietăți digestive, hepatoprotectoare, laxative, depurative, vermifuge, colagoge, antitiroidiene, hipoglicemiante, hipotensive, diuretice, antiaritmice, eupeptic-amare, tonic-aperitive, reconfortante, antianemice, remineralizante.
- Cicoarea conține insulină vegetală.
Acțiuni terapeutice:
- Cicoarea are acțiuni terapeutice în:
Pentru uz intern:
Pentru uz extern:
Alte utilizări:
- Frunzele tinere se pot consuma, ca digestiv, la începutul mesei, stropite cu ulei, sare și oțet.
