Se mai numește și:
mierea-ursului, cuscrișor, boranze, iarba-plămânilor, iarba-pământului, malcaviță, sângeorgel, sudoarea-calului, sudorală, plămânărițăUnde se găsește:
Crește în flora spontană din locurile umede, păduri de foioase, crânguri, fânețe, pe malurile pâraielor.
- Plantă erbacee perenă.
- Rizomul este orizontal, cărnos, de culoare brună-negricioasă.
- Tulpina este erectă, are dimensiuni între 20 - 30 cm, fără ramuri, aspru-păroasă.
- Frunzele au dimensiuni mari, sunt alungit ovale și au pete albicioase pe partea superioară.
- Florile, grupate în cime scorpioide, sunt la început roșii-roz, iar ulterior albastre-violete. Corola are formă de pâlnie pedunculată.
- Fructele sunt tetranucule de culoare neagră-brună.
Înflorește în:
Ce se recoltează:
- În scop terapeutic se utilizează partea aeriană a plantei, împreună cu frunzele bazale.
- Se recoltează atât în timpul, cât și după perioada de înflorire.
Se recoltează în:
Proprietăți terapeutice:
- Plămânărica are proprietăți expectorante, bronșice, antitusive, antispastice, antidiareice, diuretice, cicatrizante, analgezice, vitaminizante.
- Este considerat cel mai eficient remediu împotriva afecțiunilor respiratorii.
Acțiuni terapeutice:
Plămânărica are acțiuni terapeutice în următoarele afecțiuni:
Pentru uz intern:
Pentru uz extern:
Alte utilizări:
- Rădăcinile de plămânărică se folosesc la vopsirea textilelor în negru.