„Asasinii” vegetali
„Asasinii” vegetali
„Asasinii” vegetali
„Asasinii” vegetali

Despre plantele insectivore, botaniştii au luat cunoştinţa la mijlocul secolului al XVII-lea, când din insula Madagascar a fost adusa in Europa, Nepenthes distillatoria la care s-a observat ca frunzele sunt modificate la capete intr-un fel de „ulcioare-capcana", în care sunt digerate, cu ajutorul unor enzime, insectele prinse.

Nişte plante descurcăreţe

O plantă carnivoră se deosebeşte de o plantă obişnuită prin aceea că posedă capacitatea de a atrage, capturează, ucide şi digera vietăţi de dimensiuni relativ mici. Sunt multe plante necarnivore care fac doar unele dintre lucrurile din definiţia plantelor carnivore. De exemplu, majoritatea plantelor atrag diferite vietăţi, ispitindu-le cu tot felul de „bunătăţi”, pentru a-şi asigura polenizarea.

Unele specii de orhidee chiar au capacitatea de a ţine ostatece insectele care le vizitează florile - pentru perioade scurte de timp – ca să fie „sigure” că, prin agitarea acestora în interiorul florilor, polenizarea este asigurată.

Plantele carnivore sunt „asasinii” fără greş ai lumii vegetale. Aşa s-ar putea considera la o primă vedere. În fapt, această calitate le oferă şansa de a supravieţui (chiar a o duce bine!) în zone în care solul prezintă carenţe de compoziţie, unele elemente chimice fiind insuficiente sau chiar lipsind cu desăvârşire.

Pe cine mănâncă plantele carnivore?

În întreaga lume există peste 600 de specii de plante carnivore cunoscute şi clasificate de botanişti. Felul în care acestea se hrănesc diferă foarte mult de la o specie la alta. Speciile care trăiesc la trăiesc în mediul acvatic sunt, în mod evident, specializate pentru a captura tot felul de insecte acvatice, larve de ţânţari şi chiar peşti de dimensiuni mici. De asemenea, unele dintre aceste plante prezintă preferinţe doar faţă de anumite specii de insecte.

Deşi pare uşor exagerată denumirea de „plante carnivore”, prin faptul că induce imaginea unui prădător feroce, să nu credeţi că aceste plante se limitează la a „păpa” doar ţânţari, musculiţe şi gâzuliţe! Din meniul unor specii de plante carnivore fac foarte bine parte şi broaşte, şoareci şi chiar şobolani, dacă aceştia nu sunt într-o formă prea bună.

Cu sau fără ajutor…

Îndată după capturare, plantele carnivore secretă diferite enzime cu ajutorul cărora digeră prada. După absorbirea masei de substanţe rezultate în urma procesului de descompunere, rămân doar părţile chitinoase (în cazul insectelor) sau alte părţi nedigerabile ale prăzii, care vor fi îndepărtate în timp.

Unele plante carnivore nu secretă ele însele enzimele digestive ci au „parteneriat” cu diferite bacterii care fac treaba de descompunere în locul lor, carnivorelor nerămânându-le decât să consume masa gata preparată! Acesta este unul dintre exemplele de simbioză din natură, adică de parteneriat care există între două specii diferite de vieţuitoare, „înţelegere” de pe urma căreia ambele părţi au de câştigat. În cazul de faţă, insectele moarte pe suprafaţa lipicioasă a plantei, reprezintă hrana preferată de bacteriile respective. În momentul în care insectele sunt descompuse, ele nu mai reprezintă vreun interes pentru bacterii, însă masa digerată de bacterii este exact ceea ce îşi doreşte planta.

Cât de periculoase sunt plantele carnivore?

Ele sunt extrem de periculoase. Pentru insecte. Pentru oameni ele sunt periculoase doar în filmele horror ale lui Alfred Hitchcok. Enzimele secretate de acestea sunt foarte slabe. Deci plantele carnivore sunt total inofensive pentru om, lucru pe care nu-l mai putem spune despre oameni, în ceea ce priveşte situația plantelor carnivore. Foarte multe specii sunt pe cale de dispariţie, iar altele sunt tot mai ameninţate de restrângerea arealului lor natural sau de deteriorarea condiţiilor de mediu.

Alte articole despre:

conținut sponsorizat